Daca pana acum nu a fost dezbatuta intreaga poveste despre accidentul aviatic din Apuseni este si pentru ca cele mai importante personaje erau inca in spital. Un ultim ramas, copilotul, inca nu si-a declarat propria versiune. Ce ar mai fi de spus cand nimic nu va mai schimba ce s-a intamplat?
De data aceasta Sorin Ianceu a fost cel care a dezvaluit cum s-au petrecut lucrurile. Spune cu amar ca imaginea copiilor sai a fost ceea ce i-a dat putere. Clipe groaznice se contureaza in minte de indata ce ii citesti declaratia. Cum frica de moarte era prezenta insa nimeni nu putea sa spuna asta in cuvinte; cum se incalzeau unul pe altul si incercau sa reziste; cum la un moment dat pur si simplu politul nu a mai raspuns; cum ii era frica sa isi deschida ochii dupa impact. Si ce este mai dureros si ironic in acelasi timp este ca pana si cei care sunt meniti sa salveze vieti nu pot face nimic in fata mortii. O confirma si Ianceu, prezent din pacate la un astfel de caz, in munti, unde numai inaltul cerului auzea durerea celor in asteptare de salvatori.
Ca intr-un film de groaza, dramatic ce iti smulge lacrimi fara sa iti doresti asta doctorul Iaceu povestete cum se imbratisau si se incalzeau unii pe altii. Cat s-a putut pentru ca Aura nu putea fi miscata din cauza multiplelor traumatisme si in cele din urma s-a stins in agonie. Poate cea mai crunta moarte este cea cand pleci chinuit, suferind. Este si ceea ce acum bantuie gandurile familiei ramase indurerata si indoliata. Pentru ca a fi constienta nu era cel mai bun scenariu pentru Aura.
In timp ce incompetenta unora este criticata scenariul ramane acelasi. Moartea nu iarta pe nimeni.