Sclavia moderna
Pare greu de crezut ca in lumea moderna in care traim nu exista pe de-o parte educatia necesara pentru a constientiza posibile riscuri sau pur si simplu nu exista metode de a combate problemele de sclavie moderna. Un domeniu care aduce bani grei celor care o practica insa cu nefericirea altora, tinere fara experienta de viata care devin captive intr-un cerc al oamenilor in care aveau incredere.
Cum functioneaza sistemul? Exista tot felul de idei dar in special se axeaza pe acei care vin din familii cu probleme, din familii dezbinate sau chiar cei care nu au avut parte de asa ceva. Tinerii sunt in special grupa tinta si nu numai femei, fete. Cu promisiunea de a munci in strainatate, de a avea contract de munca si tot felul de promisiuni de genul se ajunge intr-un caz nefericit de a tien captivi oamenii fara plata, in conditii mizere si iata deci sclavie in toata splendoarea. Pe departe poate cea mai traumatizanta poveste este cea a tinerelor care ajung in lantul prostitutiei. Cu viata schimbata intr-o fractiune de secunda, cu socul a ceea ce s-a putut intampla de a se ajunge in acest punct.
Cu ceea ce inseamna sclavia moderna un semnal de alarma s-a tras si in momentul in care diferite publicatii straine au realizat documentare si au prezentat Romania intr-un top al tarilor tinta pentru asa ceva. Un ultim caz socant a fost al unei tinere adolescente care aproape a fost pacalita sa se casatoreasca cu un cetatean german pe un cadou, un telefon mobil. Cum altfel cand o educatie precara in zona rurala face ca impresia sa conteze mai intai. Un bolid, un om care promite multe, banii iau ochii pur si simplu insa ceea ce urmeaza este de fapt viata cu mult mai rea si mai grea decat ceea ce au avut initial.