Preventia inainte de toate – de ce trebuie sa fii alert cu problemele dentare
Se spune ca inainte de orice ar trebui sa tinem cont de preventie; un soi de modalitate de a te pune la adapost si de a evita sa suferi din orice cauza. Se aplica si cand vine vorba de problemele dentare. Asadar, fiind intr-o continua alerta cu privire la modul in care ne intretinem dantura evitam pe termen lung situatii complicate. Din fericire insa un aparat dentar invizibil numit incognito spre exemplu este o solutie alternativa pentru cei cu nevoie de acest gen, pentru a preveni, chiar si in al 12-lea ceas, sa se observe prea tare aparatul ce iti indreapta dintii.
Cu siguranta ca am auzit cu totii despre recomandarea de a vizita medicul dentist cel putin o data la 6 luni, asta chiar si in lipsa unor probleme concrete. Cu alte cuvinte, nu ai nevoie de o situatie grava pentru a avea un motiv pentru a vizita stomatologul. Crezi sau nu, se pot crea infectii la radacina, placa se depune si chiar si cand nu ai o durere cumplita, exista totusi nevoie de interventie a unui specialist.
Din aceleasi vorbe din popor aflam ca nu ar trebui sa lasam pe maine ce putem face intr-o zi. Asa ca pana cand nu e prea tarziu ar trebui sa tinem cont de actiunea ce se impune la momentul oportun. Un aparat dentar spre exemplu ar trebui purtat pana cand dintii nu se distanteaza prea tare, pana cand nu cresc in alte directii si intr-o linie mai putin dreapta. De regula, inca din copilarie se disting anumite probleme dentare si atunci este si timpul potrivit pentru a repara acest caz.
Mai mult decat atat, ceea ce tine de intretinerea dintilor tine si de educatie. Trebuie sa crestem in spiritul nevoii de a intretine dintii, nu numai prin periaj si metode uzuale de acest gen. Trebuie sa ne respectam corpul si sanatatea, sa consideram ca totul este un dar de la natura, de unde si respectul pentru asta. Partea si mai buna este ca o astfel de gandire ne ajuta pe termen lung pentru ca de altfel nici nu vom avea nevoie de a face mari investitii in a salva dintii sau in a pune altii, dar din pacate artificiali.