Pictează pe numere, o activitate ce încântă pictorul amator din tine

starry sky pictura pe numere de la pictorul fericit

Cu toții avem o doză de energie creatoare, unii un talent înnăscut însă neexersat, alții au cel puțin o înclinație spre artă. Doar că totul se educă în timp. Dacă ai impresia că ești un neîndemânatic și nu ai putea picta vreodată, înseamnă că nu ai descoperit pictura pe numere. Experimentează arta altfel, descoperă pictorul amator din tine, cu ajutorul e-shop-ului Pictorul Fericit.

Pictorul Fericit are și un showroom în Suceava, găzduiește zeci de modele de picturi pe numere atât pentru el, ea cât și pentru copii. În plus, pentru cei care lucrează la un alt nivel, pentru cei care își creează propriile tablouri există și produse profesionale de genul cuțite, culori, paletă, pânze din bumbac sau in, întinse pe șasiu și pregătite pentru a fi aplicată culoarea pe ele.

Pictura pe numere pentru începători

Dacă ești la prima experiență de acest gen poți încerca timid un tablou de acest gen cu un grad mai mic de dificultate. Poți alege unul din cele cu flori, peisaje, cu orașe sau cu temă romantică. Plusează și fii mai îndrăzneț. Pictorul Fericit are și o categorie specială, cea a picturilor pe numere reproduceri. De aici poți alege o reproducere după Klimt sau Da Vinci ori poate Van Gogh. Află mai multe detalii aici.

Oricare ar fi alegerea ta trebuie spus că poți beneficia de transport gratuit pentru o comandă de minim 99 de lei, cu livrare oriunde în țară. Kitul de pictură conține tot ce este necesar pentru a începe de îndată această activitate și anume setul de pensule și culori, iar pânza de bumbac este fixată pe șasiu, imprimată cu numere și schița tabloului. Aplici culoare conform corespondenței culoare-număr și tabloul va fi unul perfect la final!

O astfel de activitate o poți încerca oricând, în zile ploioase sau alături de cei mici, ca o  încercare de a-i ține puțin mai mult departe de tehnologie. Reîntoarce-te la pictura pe numere când îți amintești de ea. Culorile nu se usucă, se închid ermetic, tabloul rămâne intact. Aceasta este calitatea produselor marca Pictorul Fericit!

Să îți creezi propriile tablouri cu care să decorezi casa este într-adevăr o plăcere și un proiect cu care te vei mândri. Încearcă! Prețurile sunt atractive: 150 de lei cele pentru adulți și 120 de lei cele pentru copii. Detalii în pagina oficială.

Contact:

Str. Mărășești, nr. 18, et. 1, cam. 2

Suceava, România

contact@pictorulfericit.ro

0754 459 540

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *