Category Archives: blogging

Naratori cu morti premature

Multe valori ale lumii noastre s-au stains deja din aceasta viata, facandu-ne imposibil a le mai intalni sau vorbi cu acestea. Unii scriitori au murit de moarte buna, pentru ca au trait in alte epoci si ere, insa alti scriitori ne-au fost contenporani si apoi au plecat prea devreme in cealalta lume. Pentru a sti cate ceva despre oamenii care au inspirat anumite filme, care au scris tot felul de carti despre vremurile trecute si societatile de demult, se poate citi mai departe.

Sylvia Plath – 1932-1963 (30 ani)

” A muri este o arta.

Ca orice altceva,

O face exceptional de bine.

O fac incat se simte foarte rau.

O fac incat se simte atat de real.

Cred ca ai putea spune ca am o chemare in acest sens.” – Sylvia Plath, Ariel

Sylvia Plath este cel mai bine amintita de lumea intreaga pentru contributia sa adusa genului poeziei confesionale, urmand druml trasat de Robert Lowell si W. D. Snodgrass. Aceasta a fost de asemenea autoarea unui roman semi-autobiografic, The Bell Jar, scris sub psudonimul Victoria Lucas.

Plath a adunat multa recunostinta pentru intreaga ei opera, printre care si operele „Colosul si Alte Poeme” si „Ariel”. Aceasta a castigat un premiu Puliter postum in anul 1982 pentru „Poeme alese”. Din nefericire, a fost asaltata de o mare depresie in timpul  vietii ei de adult si s-a sinucis pe data de 11 februarie 1963, la mica varsta de 30 de ani.

John Kennedy Toole – 1937-1969 (31 ani)

„Viata mea este mai degraba macabra. Intr-o zi probabil ti-o voi descrie in amanunt.” -John Kennedy Toole, A Confederacy of Dunces

Inca o poveste tragica a unui talentat scriitor, John Kennedy Toole a fost un autor american, a carui publicatie postuma ,”A Confederacy of Dunces”, a acstigat Premiul Pulitzer in anul 1981. Abilitatile lui Toole au fost suficient de bune incat sa fie amintit si valorifict in lumea literaturii, insa din pacate, nu s-au tradus in a fi acceptate in intregime.  Autorul a suferit de paranoia si din cauza lipsei de succes s-a sinucis la varsta de 31 de ani.

Despre Prima-Impresie

Se spune ca prima impresie este de maximum efect in a-ti face o parere despre interlocutor. Insa sa nu gandim superficial este deviza de multe ori. Daca ne gandim ca o prima impresie poate fi una falsa, vei avea de pierdut. Asa ca trage aer in piept si ai rabdare sa descoperi tot ceea ce este pe prima-impresie.eu. Acest blog te surprinde cu marea de informatii pe care le include.

In primul rand, este un blog din lista celor atat de diverse. Mai apoi dai si de categoriile sale, insemnand de la lifestyle si pana la gaming, despre sanatate, relatii, calatorii etc. Spus pe scurt, acest blog le include pe toate si asta inseamna ca are interese diverse, din orice domeniu. Asta face sa nu te plictisesti niciodata, sa ai mereu ceva nou si interesant de citit aici.

In al doilea rand, este practic in modul in care iti prezinta totul. Asta inseamna ca tine cont de nevoia de fluiditate, sa nu dai n clickuri, asa ca pe masura ce rasfoiesti pagina vei vedea articolul complet, fara sa mai fie nevoie sa intri pe cine stie cate pagini.

Mai mult decat atat, in aceeasi categorie de structura sa spun asa, vei gasi in josul paginii si un calendar, care iti arata si datele bifate ale postarilor. Pana la urma traim cu totii intr-o era a mobilitatii exagerate, cand totul e pe fuga si nu ne dorim sa pierdem timp cu cine stie ce detalii.

Nu in ultimul rand, sa tinem cont si de faptul ca are o complexitate aparte. Asta poate fi spus din varii puncte de vedere: fie ca este vechi la modul ca are o arhiva foarte mare si ai tot felul de subiecte, fie ca tine de partea de structura, tema si asa mai departe.

Desi numele sau iti sugereaza sa iti faci o prima impresie, cred ca iti vei dori sa continui cu asta, sa reintri si sa ai cat mai multe impresii despre ceea ce vei gasi aici.

Recomand Utopia Blog

Daca vrei sa afli cat mai multe lucruri utile din viata si pe care nu le stiai sau pur si simplu doresti sa iti petreci timpul intr-un mod mai util, poti accesa utopiablog.eu, unde poti gasi, cu usurinta, subiectele care te intereseaza. Chiar de cum accesezi blog-ul, poti observa claritatea blogului, acest fiind descris de o structura destul de simpla, care ajuta cititorul sa gaseasca ceea ce isi doreste.

Indiferent ca vrei sa citesti sfaturi despre relatii de dragoste sau daca vrei sa citesti ceva despre problemele de sanatate, utopia.eu te ajuta sa cauti ceea ce doresti. Prima pagina prezinta articolele recent aparute, insa, daca te intereseaza, acestea apar si in partea dreapta a blog-ului, pentru a-ti usura cautarea.

Utopia Blog nu este un blog greoi de citit, ci este simplist si foarte bine structurat. In partea de sus a blog-ului apar categoriile principale, iar in partea dreapta sunt afisate cele mei recente articole si numarul intreg de categorii. Diversitatea subiectelor abordate atrage vizitatorii si cititorii, iar lecturarea articolelor este una simpla prin natura usoara in care sunt redactate.

Articolele sunt din diferite domenii, media, social, IT etc., iar acest lucru ajuta la atragerea unui numar mai mare de vizitatori, design-ul este unul simplu dar care nu ingreuneaza privirea cititorului, iar articolele recente sunt prezente in sidebar-ul din dreapta pentru o mai buna navigare din punctul de vedere al utilizatorilor. Stilul de a scrie e unul placut care atrage comentarii, chiar si cele mai importante subiecte fiind tratate pe intelesul tuturor.

Utopia Blog ofera cititorilor sai un rezumat al articolelor, acestia nefiind nevoiti sa citeasca in intregime un subiect pe care nu-i intereseaza, de exemplu. Un click pe titlu ii poate face pe acestia sa lectureze doar subiectul care ii intereseaza, iar in acest fel nu mai pierde timpul in a citi ceva ce nu-i trezeste interesul cititorului.

Octavian Patrascu si bursa internationala

Patrascu Constantin Octavian este un personaj important pentru industria business-ului din Romania. Nu s-a facut cunoscut doar pe plan national datorita ideilor de afaceri si a parteneriatelor pe care le-a incheiat, ci de asemenea este un business developer foarte apreciat si care a reusit sa incheie contracte avantajoase si in afara tarii, pe plan international.

Una dintre tarile in care a reusit destul de recent domnul Octavian Patrascu sa se evidentieze si in care a investit energie si idei este Grecia, care dupa destul de mult timp de la criza economica, a reusit sa se puna pe picioare din punctul acesta de vedere. Acum, dupa cum sustine domnul Patrascu Octavian Constantin, in Grecia se arata multe persoane interesate de a incheia businessuri de succes pe plaiuri grecesti. Si ce functioneaza mai mult in acest stat decat turismul, care a fost mereu infloritor in tarile sud-europene.

Acest economist si blogger de succes din Romania a putut sa-si faca un nume si sa aiba parte de multe experiente placute atata pe meleagurile tarii noastre, cat si in fara, in tari ca Grecia, datorita faptului ca a fost ambitios si motivat, dar si pentru faptul ca s-a informat mereu despre trendurile economice si de bursa internationala. Astfel, ca domnul Patrascu Octavian Constantin  sa devina si mai cunoscut in mediul online, acesta si-a construit o reputatie si profile pe retelele sociale din mediul virtual si poate fi regasit si pe blogul sau, dar si sub numele de Octavian Patrascu pe Twitter.

Domnul Octavian Constantin Patrascu a observat ca economia Greciei a crescut cu mult si acum piata afacerilor de acolo este mult mai profitabila si mai extinsa decat oricand. Tocmai de aceea, bloggerul si analistul economic roman a demonstrat ca se poate chiar si dintr-o alta tara sa vii si sa inchei parteneriate cu oameni deschisi la minte si cu o gandire pozitiva si indreptata catre dezvoltare.

Asa cum sustineam mai sus, in Grecia nu mai exista si nu se mai poate pune problema de creditori. Acum totul tine de dezvoltarea propice si de investitorii care analizeaza si stiu sa profite de ocazie atunci cand se iveste. In felul acesta, avantajele sunt de ambele parti iar statul si economia sa au parte numai de castiguri economice si de parteneri si vizitatori satisfacuti.

 

Intretinerea auto – misiune indeplinita

Zi de zi cautam sa ne eficientizam munca, zi de zi cautam sa o usuram, sa ne facem viata mai usoara. Automobilele au aparut exact pentru a deservi acest scop. S-a dorit dintotdeauna transport mai rapid, viteza, parcurgerea de distante lungi intr-un timp cat mai scurt. Aceste automobile au insa nevoie si de intretinere. Fie ca sunt folosite de soferi amatori sau profesionisti, autoturismele trebuie mentinute in stare buna de functionare, iar acest lucru se realizeaza cu mici reparatii sau remedieri periodice ce se impun.

Intretinerea auto nu este un lucru foarte usor, indiferent de faptul daca o masina este de model mai vechi sau mai nou. La un model mai vechi, spre exemplu, problemele aparute sunt sesizate doar dupa o examinare atenta a unui mecanic, in timp ce la modelele mai noi un simplu aparat de diagnoza auto sesizeaza orice problema aparuta la sonde, senzori, filtre de combustibil sau orice altceva.

Orice mecanic sau chiar simplu sofer stie ca atunci cand vine vorba de reparatii auto, trebuie sa ai sculele potrivite. Nu poti folosi, spre exemplu, acelasi tip de scule pentru a schimba o roata sau pentru a demonta cutia de viteze – de aceea trebuie sa existe un set de scule profesionale in dotarea oricarui sofer sau mecanic. Unele unelte si scule sunt disponibile sau realizate in mod special pentru un anume tip de autoturism, altele pot fi echipamente de uz general, astfel trebuie acordata atentie si acestui aspect.

Cand vorbim de scule specializate, ne gandim si la service-uri si ateliere de reparatii auto. Aici ajungem de obicei atunci cand masina are defectiuni, cand trebuie remediata dupa un incident sau pentru reviziile regulate de efectuat si schimburile de ulei si filtre absolut necesare. Orice atelier de reparatii auto care se respecta trebuie sa detina solutii complete pentru orice situatie, de la masini de dejantat si echilibrat roti, pana la elevatoare, aparate de diagnoza, compresoare, scule pentru repararea caroseriilor si asa mai departe.

Cum sectorul online conteaza foarte mult in zilele noastre, a devenit o afacere profitabila si cea a magazinelor online ce ofera o gama extrem de larga de scule si echipamente auto. Astfel oricine poate gasi online aparat de reglat faruri, un aparat de diagnoza sau orice alt tip de echipament necesar in momentul in care se fac interventii auto. Aceste aparaturi dar si simplele surubelnite sau chei sunt lucruri absolut necesare cand se doreste ca functionalitatea si utilitatea autoturismului sa fie pastrata pentru cat mai mult timp.

Reguli pentru educarea copilului

Copiii sunt cele mai importante persoane din viata noastra. Inca de cand apar pe lume ne gandim ce ar trebui sa facem pentru a le oferi copiilor cele mai bune sfaturi cu privire la educatie.

Incepand cu varsta de 3 ani copiii incep sa isi dea seama ca exista diferite cauze si efecte ale actiunilor lor care sunt urmate de consecinte si ca parintii au diferite asteptari de la ei. Chiar daca nu realizam poate, ca parinti, copilul insa constientizeaza acest fapt, realizeaza ca ceea ce face are implicatii si isi da seama ca trebuie sa se comporte intr-un anume fel.

Educarea unui copil solicita mult mai multa rabdare din partea parintilor. Cand sunt mici copiii nu au voie la calculator si nici sa faca altceva. De fapt, daca ii repeti copilului de mai multe ori aceste lucruri este posibil sa inteleaga ceea ce i-ai spus. Copilul nu poate sa inteleaga lucrurile atat de simplu.

Din aceste motive, in momentul in care alegem sa ne educam copilul intr-un stil propriu, este foarte important sa ii oferim toate conditiile pentru a fi in siguranta si pentru fi tot timpul in regula. De exemplu, inainte sa cumparati scaun auto pentru copii, trebuie sa aflati totul despre scaune auto.

O greseala frecventa pe care o fac unii parinti in educatia copilului este momentul in care il iau pe „nu” in brate. In momentul in care copilul incepe sa mearga si sa vorbeasca si pana creste suficient de trebuie sa inteleaga regulile dupa care functioneaza lumea. Daca ii vei spune mereu ca „nu te juca”, „nu atinge”, „nu ai voie”, „nu te du acolo” etc., copilul nu va reusi sa inteleaga de ce nu este bine sa faca diferite lucruri. De asemenea, sa faci educatie cu un copil nu inseamna sa ii intocmesti o lista cu lucrurile pe care nu are voie sa le faca pentru ca micutul nu poate intelege de ce este bine sau rau sa faci anumite lucruri.

Un copil trebuie educat prin incurajare si indrumare astfel incat sa stie daca este bine sau rau sa faca un anumit lucru. El este un invatacel dornic sa afle lucruri noi iar tu trebuie sa ai rabdare, sa cooperezi cu ceilalti, sa fii prudent si atent astfel incat sa iti inveti copilul sa faca lucrurile cele mai corecte pentru el si pentru tine. Doar in acest mod vei reusi sa il educi pe cel mic pentru a ajunge sa devina acea persoana pe care ti-o doresti sa o formezi bine.